Prăjitură cu mere

Ingrediente:

  • 3/4 cană apă călduță
  • 1/2 cană ulei
  • o cană făină de ovăz (făcută din fulgi râșniți)
  • o cană făină de grâu
  • un praf de sare
  • vanilie după gust
  • 1 kg mere

Mod de preparare:

Se frământă toate ingredientele în afară de mere până rezultă un aluat elastic. 2/3 din aluat se întinde în tavă, apoi se așează uniform merele răzuite și stoarse de suc. Restul de aluat se întinde pe masă, se taie fâșii și se fac un grilaj deasupra merelor, sau se dă pe răzătoarea cu ochiuri mari și se întinde deasupra merelor. Se pune tava în cuptorul preîncălzit și se coace la foc potrivit.

Reclame

Budincă din tărâțe de ovăz

Ingrediente:

6 linguri tărâțe de ovăz
300 ml lapte vegetal
un praf de vanilie
100 g coacăze uscate
o linguriță miere
un praf de sare

Mod de preparare:

Laptele va fi pus la fiert, iar când începe să fiarbă adăugăm tărâța de ovăz „în ploaie” (se presară) amestecând în același timp pentru a evita ca aceasta să se prindă. După ce capătă consistența unei mămăligi, luăm de pe foc, adăugăm restul ingredientelor și amestecăm bine; apoi putem servi.

Budincă de tărâțe de ovăz

Prăjitură cu ciocolată albă

Ingrediente blat:

  • 300 g fulgi de ovăz
  • 3 linguri ulei de cocos
  • 3 linguri semințe de in
  • 5 linguri pastă de curmale sau miere

 

Ingrediente ciocolată albă:

  • 150 g unt de cacao
  • 100 g unt de cocos
  • 50 g caju
  • smântâna dintr-o cutie cu lapte de cocos (după ce s-a ținut cutia la rece, se adună cu lingura smântâna de deasupra)
  • jumătate păstaie de vanilie
  • 3 linguri fulgi / făină de cocos
  • 3-4 linguri miere sau alt îndulcitor
  • un praf de sare

 

Mod de preparare:

Ingredientele pentru blat se amestecă, apoi se presează bine într-o tavă. Deasupra presărăm căpșuni uscate / stafide / goji / merișoare etc. Ingredientele pentru ciocolată se pun în blender și se procesează până rezultă o cremă fină, care se toarnă peste blat și fructe.

Se dă la rece (2 ore la congelator sau peste noapte la frigider). Se scoate de la rece cu 30 minute înainte de servire și se poate tăia în forma dorită.

Enjoy 🙂

baton de cereale cu ciocolata alba

Cremă pentru napolitane

Ingrediente:

  • 8 linguri pastă de curmale
  • 200 g floarea soarelui râșnită ca făina
  • 100 g unt de arahide
  • vanilie / alte arome după gust
  • 3-4 linguri carob

Mod de preparare:

Se amestecă totul bine ca să rezulte o cremă, și se ung foile de napolitană. Se pune o greutate peste ultima foaie și se lasă la rece câteva ore înainte de a se tăia.

crema pentru napolitane

Mini-tartă cu fructe

Ingrediente blat:

  • 150 g apă
  • 100 g ulei de măsline
  • un praf de sare
  • 600-700 g făină (în funcție de tipul de făină folosit)

Apa și uleiul se blenduiesc împreună, până rezultă o compoziție ca o smântână groasă, care se amestecă apoi cu făina și sarea, astfel încât să rezulte un aluat elastic. Se pune aluatul la congelator pentru 1-2 ore sau la frigider peste noapte. Se întinde aluatul, se pune în forma de tartă, se înțeapă din loc în loc, și se coace până se rumenește pe margine.

Din aceste cantități rezultă aproximativ 20 mini-tarte.

Ingrediente cremă:

  • o cană de mei
  • 3-4 linguri tapioca
  • 200 g curmale
  • o jumătate baton vanilie
  • 100 g caju
  • un praf de sare

Meiul se pune la fiert cu 3 căni de apă. În momentul în care începe să fiarbă, se mai lasă 10-15 minute pe foc, apoi se oprește focul, se pune capac și se lasă aproximativ 30 minute, timp în care meiul va absorbi aproape toată apa. După ce au trecut cele 30 de minute, se adaugă tapioca, se amestecă bine, apoi se pune din nou pe foc, amestecând continuu până devine o masă gelatinoasă. Se lasă compoziția să se răcească, după care se pune în blender / robot împreună cu restul ingredientelor. Se procesează până devine o cremă fină.

Se umplu tartele cu această cremă și se ornează cu fructe după preferință.

Notă: Blatul de tartă poate fi folosit și cu alte compoziții, dulci sau sărate.

tarta cu fructe

Tort cu ciocolată

Ingrediente:

  • 200 g caju
  • 100 g curmale
  • 3 linguri carob / cacao
  • un praf de sare
  • vanilie și alte arome după preferință
  • 100 g ulei de cocos / unt de cocos
  • 200 g fulgi ovăz
  • 3 linguri pastă de curmale / miere
  • 100 g unt de arahide

Mod de preparare:

Caju-ul, curmalele, vanilia, carobul și sarea se pun în blender cu apă cât să le cuprindă și se transformă într-o cremă fină. Se adaugă uleiul de cocos și se amestecă cu blenderul bine. Se pune crema în forma dorită (de silicon, pentru a putea fi scoase mai ușor), peste se adaugă o linguriță de unt de arahide, iar deasupra se pun fulgii de ovăz amestecați cu miere / pasta de curmale și se presează puțin ca să adere la cremă. Se pune la congelator pentru câteva ore. Se scot din forma înainte cu 1-2 ore de a fi servit.

Notă: Se poate pune și în formă de tort: în acest caz primul strat va fi cel de fulgi de ovăz și pastă de curmale, apoi untul de arahide, iar la sfârșit crema de ciocolată.

tort cu ciocolată

Brioșe cu dovleac

Ingrediente:

  • 300 g făină integrală
  • 200 g piure de dovleac
  • 100 g pastă de curmale
  • 100 ml lapte vegetal / apă
  • o linguriță drojdie uscată
  • 100 ml ulei de măsline / ulei de cocos
  • un praf de sare
  • vanilie
  • scorțișoară

Mod de preparare:

Se amestecă toate ingredientele și se frământă bine, astfel încât să rezulte un aluat elastic. Se lasă să crească la loc cald, cu vasul acoperit, aproximativ 2 ore. Se formează biluțe, care se pun în tava de brioșe. Se coc până se rumenesc deasupra. După ce se scot din cuptor se ung cu miere și se presară fulgi de cocos. Se pot unge și cu ciocolată, caz în care ciocolata se aplică pe brioșele reci.

Notă: În funcție de făina folosită, cantitatea de apă / lapte vegetal poate varia.

briose cu dovleacbriose cu dovleac2